Liniste!
Sageti tacute ne bombardau cu sadism auzul. Ne priveam incordate ascultand urletele asurzitoare ale tacerii de mormant, inghetate pe aceleasi scaune, in aceeiasi clasa nezugravita si plina de praf, la aceiasi ora, secunda, minut, zi, saptamana, luna, an.
Stateam asa de doua ceasuri cred, sau poate doua luni, ani, decenii….secole: o clipa!
Te priveam!
Voiam sa intreb soarele, stelele, luna, voiam sa imi spuna cand! Cu toate astea ma uitam cum stai linistita, asezata pe singurul scaun tapitat cu panza neagra din liceu si cu picioarele rezemate de catedra.
Am lasat ochii sa imi alunece resemnati in jos!
Trecusera doisprezece ani.
-Cand s-a intamplat? ai soptit zambindu-mi insistent.
Am dat din umeri continuand sa tac, apoi m-am ridicat de pe scaunul din coltul celor doua banci, lipite de perete, si ti-am intins o poza.
-Ieri! ti-ai raspuns transfigurata.
Ochii iti capatasera o expresie ciudata, iar fata ti se rotunjise, imbujorandu-se, in timp ce parul se aseza timid pe umeri, cu niste bucle stralucitoare, blonde. Te-ai uitat la caloriferul rece, pe care candva statea el zambind nostalgic, intrebandu-te daca ti-e sete!
-S-a intamplat maine! te-am contrazis calma.
-A plecat! mi-ai raspuns din nou cu fata imbatranita, cu parul alb, zambind cu intelepciune. Ieri s-a intamplat!
Am ras! Apoi iarasi liniste...
-Maine s-a intors! ai continuat cu un ton putin mai rece. M-a privit cu ochii mari, mi-a intins poza, iar apoi m-a invitat la dans!
Ai chicotit ca pentru tine in timp ce imi cautai ochii prafuiti.
-L-ai refuzat! am soptit la fel de calma, ramanand cu capul plecat spre covorul zdrentuit.
Eram tot acolo cand vederea ta imi trada neincrederea, iar zambetul tau imi daruiau ura. Trecusera mai bine de saizeci de ani de cand stateam asa, vorbind prin ganduri.
-Vroiam sa fiu prima…
-Si ai ajuns! am zis din nou, de data asta ceva mai tare.
Acum era randul tau sa taci. Am suspinat adanc si am luat creionul de pe masa in mana, lovind brutal lemnul uscat, satula sa iti tot explic!
-Tot maine a plecat! Tot maine te-a lasat singura! Si totusi acum o clipa stateati aici, privindu-va fericiti!
Ai lasat ochii in jos, strangandu-ti esarfa visinie la piept. Am continuat cu cruzime:
-Acum o saptamana erai deja singura, erai prima, erai in varf! Renuntasei la el, la noi, la tot, si cu toate astea, stateai tot aici, tot pe singurul scaun tapitat cu panza neagra din liceu, tot cu picioarele rezemate de catedra, si tot cu esarfa lui la gat.
- Si acum un minut el iti sarea in brate, uitandu-ma, lasandu-ma sa caut sfarsitul coltului din cerc. Voi traiati o secunda cand eu deja traisem o luna, si cu toate astea inca speram. Atunci te-am intrebat! ai izbucnit, plina de vanataile remuscarilor ce aparusera in clipa ce urmase dupa aceia.
Tacere. Din nou tacere!
- Atunci cand au trecut doisprezece ani de cand te cunoscusem am renuntat sa te mai privesc, daruindu-ti linistea cuvintelor ce au legat prietenia noastra! ti-am zis luand in mana legitimatia de studenta.
-Cu toate astea eu am continuat sa va privesc!
Am izbucnit in ras. Tacere, tacere si iar tacere.
-De ce? ai zbierat, strangand si mai tare esarfa langa pieptul gol.
Apoi mi-ai zis linistita:
-A plecat cu tot cu timp!
-Clepsidra s-a spart! am zis sec, ca apoi tu sa-mi raspunzi nostalgic:
-Era ieri!
Am zambit si m-am ridicat de pe scaunul tare din lemn, si m-am asezat pe calorifer. Am deschis geamul stricat si am inceput sa fredonez.
-E maine! am tresarit agitata.
-E examenul de admitere din clasa a VIII-a!
Te-am privit, apoi grabita mi-am luat vioara si am iesit, aranjandu-mi rochita verde din satin, spunandu-ti in graba:
-Asta a fost ziua in care ai pierdut!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu